Dezvoltăm organizații prin oameni!

Care e cel mai mare cadou de Ziua Îndrăgostiților?

12.02.2018 0
Care e cel mai mare cadou de Ziua Îndrăgostiților?

 

Bijuterii scumpe, trandafiri, cină romantică? Nu cred că toate acestea reprezintă chiar cel mai frumos dar pe care poți să îl oferi. Din experiența mea, pot spune că oamenii au mereu tendința de a-i invidia pe ceilalți când aud despre cât de frumos au petrecut această zi, în timp ce ei se gândesc cât de dezamăgitoare a fost a lor.

Pentru a avea succes, anul acesta încearcă să îți surprinzi partenerul cu ceva care să i se potrivească personalității sale.

1. Dacă partenerul tău are un stil comportamental Dominant, el/ea are un caracter puternic, este încrezător în sine și are un ritm alert. Este o persoană cu inițiativă și îi place să rezolve problemele care apar. Din moment ce dorește să vadă obiective, cel mai bine e să știi exact care va fi programul de Ziua Îndrăgostiților. Este foarte activ, și de aceea ar aprecia un program care e mai mult decât statul și vorbitul în jurul unei lumânări, unde poate să își arate punctele tari și energia. (ex. sporturi extreme)

2. Dacă partenerul tău prezintă un stil comportamental Influent, el/ea cu siguranță este o persoană inspirată. Este o fire foarte optimistă și iubește distracția. Îi place ideea de a-și fascina partenerul, așa că oferă-i destul timp înainte de întâlnire pentru a te putea impresiona cu aspectul și ținuta sa. Din moment ce persoanelor influente le plac surprizele, este bine dacă ai veni cu ceva nou anul acesta. Pe durata serii oferă-i din plin timp să vorbească și laudă-l de multe ori, astfel cu siguranță se va simți fericit.

3. Dacă partenerul tău are un stil comportamental Stabil, poți să observi foarte ușor că este o persoană foarte încurajatoare și te susține mult în ceea ce faci. De asemenea, este o persoană calmă, generoasă și prietenoasă. Îi place să fie pregătită, așa că trebuie să știi bine care-ți sunt planurile și cu grijă încearcă să o implici și pe ea. Nu te grăbi, acordă fiecărui lucru timp și lasă seara să decurgă în voia sa. În timpul conversației, concentrează-ți toată atenția asupra a ceea ce vrea partenerul tău să îți transmită.

4. Dacă partenerul tău prezintă un stil comportamental Conștiincios, trebuie să știi că este o persoană analitică și vrea ca fiecare lucru să fie bine făcut. Este o fire serioasă, prudentă, precisă și bine-organizată. Acesta este și motivul pentru care dorește ca totul să se întâmple așa cum se cuvine. Așa că nu întârzia la întâlnire și încearcă să elimini orice posibilă greșeală. Nu uita că nu este persoana căreia îi place să fie în centrul atenției, așa că respectă și aspectul acesta. Probabil va fi pregătită să te surprindă cu ceva, așa că apreciază-i atenția.

Cu toții de obicei încercăm să îi iubim pe ceilalți în felul în care nouă ne-ar plăcea să im iubiți. Dar dacă partenerul nostru are o personalitate diferită, atunci ceea ce noi credem că e bun, poate fi neplăcut pentru el/ea. Dacă luăm în considerare personalitatea partenerului nostru, vom reuși să avem un “Valentine’s Day” cu adevărat memorabil.  

Autor: Viktoria Kulcsar, psiholog, trainer persolog

Bibliografie: ABC-ul Personalității, Prof. Dr. Lothar J. Seiwert & Friedbert Gay 


PS: Dacă vrei să afli mai mult despre cum să dezvolți o relație de cuplu sănătoasă și armonioasă, având în vedere diferențele de personalitate, îți recomandăm să citești cartea ABC-ul Personalității, care conține un capitol întreg pe această temă, pe lângă alte subiecte interesante!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole:

Sunt așa cum sunt sau mă pot schimba?

11/03/2017

Modelul de Personalitate persolog te ajută să fii mai conştient de tine îsuţi şi de cei din jur. Totuşi ideea e să nu te rezumi doar la clasificarea oamenilor după ...Vezi mai mult

Reinterpretarea și gestionarea factorilor de stres

24/05/2017

Oamenii au diferite puncte tari şi puncte slabe, dar foarte rar sunt conştienţi de ele, cu toate că ele joacă un rol foarte important în prevenirea şi în managementul stresului. ...Vezi mai mult

Ordinea nașterii afectează personalitatea?

11/03/2017

Știai că ordinea nașterii are o influență asupra personalității tale? Nucleul de bază al personalității noastre este constant, dar există unele părți care sunt influențate de mediu, în special de cel în ...Vezi mai mult

© persolog Romania 2018