Cum te afectează stresul și ce poți face?

Beneficiile evaluării stresului

Stresul rezultă din modul în care interpretăm un eveniment. Un eveniment poate fi perceput ca fiind periculos, dificil, dureros sau sentimentul că nu avem resursele necesare pentru a face față situației. Situația în sine poate nu e atât de gravă, dar felul în care noi o percepem este diferit.

Faptul că stresul este rezultatul modului în care interpretăm evenimentele explică de ce unii oameni cad victime unei crize, în timp ce alții, care se confruntă exact cu aceeași situație, se ridică și chiar devin mai puternici. Așa cum a scris Shakespeare: „Lucrurile nu sunt bune sau rele, ci felul în care le vedem noi le face așa”.

În contextul pandemiei însă, stresul a crescut, dar și efectele sale. Cei mai mulți am început să lucrăm de acasă, unde poate pentru mulți nu este chiar un mediu de lucru liniștit și propice pentru a-ți desfășura activitatea de la birou. Provocările au devenit din ce în ce mai mari. Nivelul de stres a crescut semnificativ. Linia dintre timpul personal și timpul petrecut ”la birou” a devenit tot mai subțire și e foarte ușor să o treci mai ales când toate sunt așa la îndemână. 

Un raport al Express Scripts, compania care administrează serviciile farmaceutice în SUA arată că rețetele pentru anxietate, depresie și insomnia au crescut cu 21%, la nivel global, în martie 2020. Un studiu efectuat de Kaiser Family Foundation indică înrăutățirea sănătății mintale la 53% dintre adulți, din cauza îngrijorării și stresului cu privire la pandemie, ceea ce se manifestă prin dificultatea de a dormi (36%) sau de a mânca (32%), creșterea consumului de alcool sau a consumului de substanțe (12%) și agravarea stărilor cronice (12%).

Marian Știrbescu, unul dintre trainerii noștri certificați în Modelul de Stres, a afirmat că anul ”2020 și pandemia au adus angajaților din companii, provocări diverse, dar în special, creșterea nivelului de stres. De exemplu: supraîncărcarea mentală se regăsește în top 3 factori de stres, relaționați cu munca de acasă.”

Cele mai frecvente simptome ale stresului sunt următoarele: anxietate, dureri de cap, îmbolnăviri frecvente, insomnie, probleme în comunicare, creșterea în greutate, oboseala constantă, uitare, dificultate în luarea deciziilor, dificultate în concentrare, etc. Toate acestea afectează sănătatea și productivitatea angajaților și rezultatele companiilor.

Stresul la locul de muncă poate proveni din diferite surse: volum mare de muncă, cultură organizațională toxică, lipsa comunicării, riscul pierderii locului de muncă, etc. Dacă recunoști oricare dintre aceste probleme, este momentul să începi să identifici modalități de reducere a stresului.

Care sunt soluțiile posibile? Există instrumente științifice de evaluare a stresului, care ajută și la prevenirea acestuia, atât în viața personală cât și viața profesională. Scopul este să gestionăm cât mai bine stresul și chiar să-l folosim în avantajul nostru.

Stresul nu poate fi eliminat complet, iar o cantitate sănătoasă de stres duce la productivitate și creativitate. Dar există o linie subțire care desparte stresul productiv de cel neproductiv. Atunci când angajații devin excesiv de stresați, este necesar să se ia anumite măsuri, înainte de a ajunge la burn-out. 

Cele mai importante beneficii ale evaluării și gestionării stresului pot fi:

  • Înțelegerea cauzelor stresului și abordarea acestora
  • Reducerea simptomelor negative cauzate de stres
  • Îmbunătățirea generală a stării de sănătate și a nivelului de energie
  • Creșterea capacității de concentrare și a performanței în muncă
  • Dezvoltarea de relații armonioase

Primul pas în acest sens poate fi o evaluare cu Profilul de Stres persolog, care ajută la identificarea factorilor de stres, analizează nivelul de stres și comportamentul sub stres și oferă strategii de gestionare pe termen scurt și pe termen lung. 

Următorul pas recomandat este participarea la un workshop sau program de coaching bazat pe Profilul de Stres persolog, în care vei procesa rezultatele evaluării. În acest sens te pot ajuta consultanții noștri certificați, care oferă astfel de servicii la nivel individual sau organizațional.

Dacă în schimb, ești trainer sau coach și dorești să îi ajuți pe alții în prevenirea și gestionarea eficientă a stresului, îți recomandăm programul de Certificare în Modelul de Stres persolog. Parcurgând acest program online de instruire și licențiere obții tot know-how-ul și un set de instrumente practice pentru a susține sesiuni de stress-management. Practic primești un program de training la cheie, pe care îl poți livra colegilor sau clienților tăi. Astfel îi vei sprijini în creșterea eficienței personale și îmbunătățirea sănătății la nivel organizațional.

Deci, vei putea folosi instrumentele persolog nu doar pentru a-ți gestiona mai bine proprii factori de stres, dar și pentru a-i ajuta pe ceilalți să o facă.

Vezi ce zic doi dintre partenerii noștri, care au participat la Certificarea în Modelul de Stres și folosesc instrumentele în activitatea lor:

Mădălina Manolache, PhD – Instructional Designer, Researcher & Certified Trust Facilitator: 

”Certificarea Stress Management persolog a sosit în viața mea într-un moment în care eram la un nivel de stres mediu spre intens și nu eram conștientă de asta. Resimțeam efectele, limitarea, presiunea, senzația că nu văd calea să depășesc momentul, dar nu asociam toate aceste trăiri cu niște cauze reale. Era o asociere mai mult presupusă decât identificată, numită. Când am citit descrierea în tipul de stres asociat a fost ca și cum mi-au căzut ochelarii de pe cap pe nas… A fost destul de greu să stau de vorbă cu acele comportamente îndoielnice și convingeri limitative și să le accept ca fiind parte din mine în totalitatea lor, și să pun pe silențios vocea aia lăuntrică care spunea …”tu ești așa uneori, depinde de context”. Cam 1 an de zile a trebuit să lucrez cu mine și să învăț să mă accept așa cum reieșea din profil. Însă treptat, odată ce am reușit să practic acceptarea, mi-am dat seama că mecanismele care ți le dezvoltă instrumentul nu numai că duc la a lua decizii cu o mai mare reziliență și consistență, dar începi să-ți asumi responsabilitatea cu o mai mare claritate asupra cum vrei și cum ai nevoie să reacționezi la o situație, într-o discuție, indiferent că planul de referință e personal sau profesional. De multe ori în timpul livrărilor am spus participanților: instrumentul te poate ajuta, numai dacă îl lași. Cred că asta se aplică și nouă, ca traineri certificați.”

Marian Știrbescu – Product Manager & Trainer, Axioma Solutions:

”Cursul de certificare pentru Stress Management oferă un traseu structurat, ușor de urmat, inclusiv aplicarea și interpretarea rapoartelor de stres la nivel personal, cât și profesional. Personal, am apreciat disponibilitatea materialelor video care au venit ca un refresh foarte util, înainte ca eu să livrez cursul pentru prima dată pentru cursanți. Ne-am bucurat sa fim de ajutor clienților noștri prin livrarea cursului de Stress Management utilizând materialele Persolog. Cursul a fost livrat atât în sală, cât și în varianta online. Formatul creează deschidere în rândul participanților pentru împărtășirea de experiențe și provocări dificile și ajută la formularea de strategii proprii pentru o gestionare eficientă a stresului.”

Surse:


Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *