Dezvoltăm organizații prin oameni

Modelează-ți viața într-un mod creativ

27.05.2021 persolog 0
Modelează-ți viața într-un mod creativ

De ce e important să-ți descoperi sensul vieții?

”Cât trăiești, faci alegeri. Dar ca să faci alegeri bune, trebuie să știi cine ești și care sunt lucrurile în care crezi, încotro te îndrepți și de ce vrei să ajungi acolo.” - Kofi Annan

Dr. Viktor Frankl psihiatru și profesor a petrecut 4 ani de zile într-un lagăr nazist. Și-a pierdut soția, părinții și aproape întreaga familie. Ce l-a determinat să-și păstreze mintea lucidă a fost faptul că și-a găsit un scop și un sens al vieții în propria lui suferință. Cufundat și bombardat de gânduri de orice fel, cât a fost închis a știut să le discearnă și să le îndrepte în direcția potrivită. În mintea lui a scris chiar și o carte întreagă pe care a publicat-o mai târziu, în 1946, ”Omul în căutarea sensului vieții”. Printre altele, în carte el scrie că cine își pierde sensul vieții, își pierde însăși viața. Odată ce descoperi un sens al vieții, suferința devine mai ușor de îndurat. Cu alte cuvinte, scopul este esențial pentru fericirea și mai ales pentru sănătatea noastră. 

Ai fost creat cu abilități, daruri, personalitate și destinație unică, asta ar trebui să îți ofere un motiv suficient de bun pentru a-ți trăi viața cu sens. A-ți găsi sensul în situațiile grele cu care te confrunți este esențial. Descoperirea sensului vieții vine după ce ai răspuns la câteva întrebări importante: Cine sunt eu? Care este povestea mea? Și în ce fel are viața mea un impact semnificativ asupra vieții altora? 

Există 3 mari arii din viața noastră care nu ar trebui niciodată să lipsească pentru a dezvolta o viață împlinită, plină de sens și fericită. Aceastea sunt: învățarea, munca și odihna. 

Imaginează-ți viața ca pe o călătorie captivantă și plină de aventură. E formată din muncă, relaxare și învățare în același timp. Deși trăim într-o lume agitată, plină de incertitudine, mereu în schimbare, asta deseori ne determină să trăim îngrijorați și în stres continuu. De aceea este nevoie să dezvoltăm un stil de viață antifragil, rezilient, ferm și în același timp flexibil. Indiferent de ce apare în viața noastră să fim gata să înfruntăm. Vom putea dezvolta asta, doar având o atitudine proactivă și planificându-ne viața într-un mod creativ. 

Cu toții avem talente cu care am fost înzestrați, pe care trebuie să le descoperim, să le dezvoltăm, să le exersăm, cu scopul de a aduce o contribuție celor din jurul nostru. Asta înseamnă munca adevărată. Munca este un lucru nobil. Prin muncă, omul își percepe viața ca fiind utilă. Faptul că ești conștient că prin muncă poți să contribui la ceva semnificativ, dă sens vieții tale. Pentru ca o persoană să rămână sănătoasă mental pe parcursul vieții, trebuie să simtă că aduce o contribuție semnificativă în mediul în care trăiește, folosindu-se de talentele sale unice cu care a fost înzestrată. Dacă se întâmplă opusul, acea persoană coboară pe o spirală a dezamăgirii, a respingerii interioare și a depresiei. Asta explică și faptul de ce multe persoane după ce intră în perioada pensionării, nu rămân foarte mult timp în viață. Își pierd acel sentiment că viața și activitatea lor contribuie la ceva semnificativ. 

De aceea este foarte important ca mereu să-ți faci o planificare creativă a vieții, să reflectezi asupra a ceea ce ai reușit să realizezi, să vezi talentele și abilitățile pe care ai reușit să le descoperi și să le dezvolți și, până la urmă să te bucuri de proces. Să te asiguri că mereu există activitate, că mereu înveți lucruri noi și că îți aloci timp suficient pentru relaxare și odihnă. 

Desigur, în funcție de etapa în care ești în viață, focusul poate să cadă pe una din cele 3 aspecte: educație, muncă sau relaxare. Dar ele mereu trebuie să fie prezente. 

Mulți oameni își setează obiective mari, ceea ce e bine, dar nu-și fac timp să se bucure pe parcurs. Fug prin proces și nu apucă să vadă lucrurile frumoase care cresc de-a lungul călătoriei. O planificare creativă a vieții te va ajuta să vizualizezi mai bine parcursul tău și să ai parte de mai multă distracție și împlinire de-a lungul vieții.  


Articol scris de Mădălina Ușvat, Specialist Marketing la Persolog Romania

Sursa: cartea ”Planificarea creativă a vieții” scrisă de Paul Donders, CEO Persolog Olanda și Xpand International

Începe și tu acest proces inspirațional citind cartea - vezi mai multe detalii și comand-o aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole:

Cum îi poţi convinge pe clienţi cu ajutorul personalităţii tale

02/08/2018

Dacă vrei ca oamenii să adopte o anumită idee, trebuie să-i convingi. Acest lucru este valabil în egală măsură pentru trainerul care organizează un seminar, pentru specialistul în resurse umane ...Vezi mai mult

Emotion Cards – 1001 posibile utilizări

04/12/2018

Cardurile cu imagini constituie un element esențial în trusa de instrumente a fiecărui facilitator, fie că ești formator, coach, psiholog sau consilier. Sub un format  ludic, simplu și elegant, acestea ...Vezi mai mult

Leadership pe timp de criză – Partea 1

05/08/2020

Cum să gestionăm cele 4 faze ale crizei Toți suntem în aceeași barcă, care de altfel este o provocare pentru întreaga lume, și asta ne liniștește.  De asemenea, toți clienții ...Vezi mai mult

Livrăm în 1-2 zile. Comandă de minim 199 lei și ai transport GRATUIT! Oferim suport pe chat sau la nr. 0747222521 Refuză