5 strategii ca să comunici mai eficient cu echipa ta
Comunicarea este cheia succesului, fie că vorbim de o companie sau de oameni în general. Deși de mici învățăm cum să vorbim, mulți oameni nu au abilitatea de a comunica. De aceea, în majoritatea cazurilor, motivul principal pentru care apar problemele este că oamenii nu știu cum să comunice sau chiar nu comunică deloc.
Cu atât mai mult, în companii este foarte important ca angajaților să li se comunice clar ce au de făcut, ei la rândul lor să comunice mai departe și astfel să existe o cursivitate în toate procesele.
Comunicarea eficientă creează condiții necesare ca angajații să se simtă apreciați de către companie și inspirați ca să contribuie la aceeași misiune. Asta duce la angajați mai fericiți, mai productivi și gata să contribuie la succesul companiei.
Comunicarea construiește încredere, leagă relații puternice, aduce mai aproape managerii de angajații lor și aceasta se reflectă în rezultate și în gradul de interacțiune cu echipa și cu compania, în cele din urmă.
Nu trebuie să fii extrovertit pentru a comunica frecvent și în mod fluent cu angajații tăi. Am sintetizat 5 strategii care să te ajute pe termen lung, atât din punct de vedere al business-ului cât și pe plan personal.
1. Creează o cultură organizațională care încurajează angajații să se exprime liber fără a se simți judecați
De cele mai multe ori angajații nu vor să-și exprime părerile sincere despre un anumit subiect sau să ofere un feedback onest pentru că nu vor să dezamăgească sau să se simtă amenințați după ce au făcut-o. Așa că, dezvoltă un mediu în care angajații se simt apreciați pentru că vin cu idei, chiar și răsplătește-i dacă o fac. Cere și implementează feedback-ul, apreciază curajul și ideile fără a judeca modul în care o persoană gândește lucrurile.
Acest spirit va încuraja oamenii să se exprime, vor simți că ideile lor aduc plus de valoare în companie și va apropia și mai mult echipa. Conflictele pot mereu apărea, mai ales când avem de a face cu echipe mari. Oamenii au păreri diferite și de multe ori acestea pot cauza certuri și discuții. Ca și manager, încearcă mereu să înțelegi părerile fiecăruia și să ajuți să se ajungă la un punct comun. Angajații se vor simți mult mai în siguranță la locul de muncă dacă știu că au la cine să apeleze când apar conflicte.
2. Organizați întâlniri zilnice cu echipa
Poate ai auzit despre conceptul Scrum din metodologia Agile, despre care discutam în articolul anterior. La ce se referă mai exact? În fiecare dimineață înainte de începerea activității, toată echipa să se strângă pentru câteva minute la o scurtă discuție.
Se vor discuta lucrurile care trebuie bifate în ziua respectivă: sarcini, proiecte de finalizat, proiecte de început, încurajarea și răsplătirea celor care au contribuit semnificativ la anumite proiecte, etc. Astfel fiecare știe ce are de făcut și toți sunt pe același fir de discuție. Oamenii vor fi mult mai productivi având o privire de ansamblu a ceea ce au de făcut și știu exact la ce să se aștepte.
3. Fă întâlniri unu-la-unu
Chiar și întâlnirile scurte, vei observa că pe termen lung vor ajuta foarte mult relațiile dintre manager și angajați. Atunci când managerii nu se implică deloc în mod intenționat în clădirea relației cu angajații, aceștia sunt foarte predispuși la a nu fi implicați în mod activ în companie și aceasta duce chiar la plecarea lor din companie. Recunoaște contribuțiile fiecărui angajat și încurajează ideile noi.
CEO-ul unei companii de IT ne-a relatat că obișnuiește să ia prânzul împreună cu un angajat. În fiecare zi are ocazia de a sta la masă cu cineva din compania sa. Nu discută doar ce se petrece în companie, dar află și lucruri din viața sa personală.
Managerii de succes își fac timp pentru oamenii lor. Nivelul la care se comunică și transparența se va schimba. Discută nu doar ce se petrece în viața lui ca și angajat, dar și ca părinte, soț/soție. Lucrurile acestea mici vor contribui semnificativ la relațiile dintre tine și echipa ta pe termen lung. Oamenii se vor simți importanți, apreciați și ca urmare vor da ce au mai bun.
4. Clarifică misiunea companiei
Cu toții vrem să facem parte și să contribuim la ceva mai mare decât noi înșine. Dă șansa asta și angajaților tăi. Poveștile de succes adesea sunt cele care inspiră oamenii să contribuie la succesul companiei. Misiunea companiei ar trebui să fie parte integrantă a firmei, să facă parte din ADN-ul ei. Misiunea e formată din valorile și țelurile companiei, care se reflectă în imaginea de ansamblu a companiei.
Organizează sesiuni în care să aduci clienții să spună modul în care produsul tău a contribuit la ceea ce au avut ei nevoie.
Oamenii se vor simți onorați să lucreze într-o astfel de companie care nu produce doar bani, dar are și o misiune după care se ghidează.
5. Dezvoltă punctele forte ale membrilor echipei
Pentru a avea o comunicare de succes trebuie întâi să te cunoști pe tine și apoi pe cei din jur pentru a-ți adapta stilul de comunicare și astfel a ”vorbi pe limba fiecăruia”. Fiecare din noi trebuie să știm care sunt punctele noastre cele mai tari și să le punem la treabă în locul potrivit. De asemenea, la fel de important este să ne cunoaștem și punctele noastre slabe, pentru a fi mereu conștienți cât de mult avem de lucrat la noi.
De cele mai multe ori conflictele apar deoarece fiecare avem stilul nostru de a comunica, de a acționa, etc. Poți să înveți să îți adaptezi comportamentul în funcție de mediul în care te afli și mai ales în funcție de stilul persoanei cu care discuți.
Oferă această ocazie și echipei tale. Dă-le ocazia de a afla mai multe lucruri despre ei înșiși. Oamenii adoră să afle lucruri noi despre ei, să discute despre ei și despre cum pot ei să-și pună în valoare calitățile.
Un punct bun în a începe să dezvolți punctele forte ale echipei tale este să te folosești de Modelul de Personalitate persolog. Acesta a fost dezvoltat pe baza teoriei lui W. M. Marston, care descrie modul în care percepția unei persoane (de sine, a mediului și a celorlalți) poate influența tendințele sale comportamentale. Profesorul John Geier a construit pe această teorie Chestionarul de Personalitate DISC, care permite identificarea stilului comportamental, iar împreună cu Persolog au dezvoltat ultima versiune a chestionarului, care face posibilă o evaluare mult mai precisă.
Având în vedere că putem conștientiza doar lucrurile pe care le putem descrie, Modelul de Personalitate persolog oferă o descriere amplă a celor 4 dimensiuni comportamentale de bază: dominant – influent – stabil – conștiincios, precum și a combinațiilor acestora.
Dar modelul nu se oprește doar la descriere și evaluare. El oferă, de asemenea, o varietate de instrumente de dezvoltare care permit utilizatorului să descopere strategii noi pentru a-și gestiona mai bine intențiile și emoțiile în raport cu acțiunile și interacțiunile care se declanșează și astfel să câștige o flexibilitate comportamentală.
Modalitățile prin care poți comunica într-un mod cât mai eficient cu echipa ta sunt variate. Nu complica procesul, începe de undeva și pe parcurs crești strategiile în funcție de nevoile echipei tale. Îți dorim mult spor!
Echipa persolog
Surse:
- https://www.inc.com/magazine/20100501/guidebook-how-to-communicate-with-employees.html
- https://www.salary.com/articles/8-ways-to-communicate-better-with-your-employees/
- https://www.greatplacetowork.com/resources/blog/7-ways-to-effectively-communicate-with-employees
- https://persolog.ro/personalitate-comportament/
Pentru mai multă sursă de inspirație, recomandăm cartea de dezvoltare personală ”ABC-ul Personalității”. Ea prezintă cele 4 stiluri comportamentale și vine cu strategii practice pentru pentru dezvoltarea fiecăruia.
Lothar Seiwert & Friedbert Gay (2016) ABC-ul Personalității – 4 tipuri de oameni pe care trebuie să îi cunoști