Ordinea nașterii afectează personalitatea?
Știai că ordinea nașterii are o influență asupra personalității tale?
Nucleul de bază al personalității noastre este constant, dar există unele părți care sunt influențate de mediu, în special de cel în care am crescut. Prin urmare poziția ta în familie, mai ales în ordinea fraților și surorilor tale definește atitudinea ta față de sarcini și oameni.
Se presupune că primii copii sunt mai autoritari și mai responsabili decât ceilalți. În contrast, ultimii copii par a fi mai iresponsabili și mai impulsivi. În cazul unui copil „sandwich”, care este la mijloc, de multe ori se întâmplă ca el să devină mai competitiv și mai ambițios ca și adult pentru a obține atenția pe care nu a primit-o ca și copil. În cazul în care există doi frați, fratele mai mare va fi mai serios, iar cel mic va fi mai glumeț.
Sunt multe probleme cu un copil „sandwich”, fiindcă fratele mare este cel inteligent, fratele mic este cel drăguț, iar cel din mijloc nu se poate evidenția, deseori nu primește suficientă atenție din partea părinților și devine problematic. Această problemă este rezolvată în mod automat atunci când sosește al patrulea frate…
Bineînțeles că acestea nu sunt reguli stricte, doar tendințe observabile, dar ar putea fi utile dacă abordăm caracteristicile noastre într-un mod conștiincios, ceea ce ar putea veni de la ordinea noastră din naștere.
Pentru a oferi o educație potrivită copiilor, e important să cunoaștem tendințele menționate, precum și tiparul lor comportamental, pentru a-i crește conform nevoilor lor specifice.
Copiii care au un tipar comportamental dominant au nevoie de domenii clar definite în care poartă răspunderea și pot prelua controlul, au nevoie de asemenea de provocări, de competiție, de schimbare, și de posibilitatea de a lua decizii.
Copiii cu un tipar comportamental influent de obicei au nevoie de mai multă afecţiune decât copiii cu alte stiluri comportamentale. Este important să fie laudați și apreciați pentru ceea ce au realizat, fără să li se amintească ceea ce nu au făcut atât de bine. Trebuie să înveţe să scrie anumite lucruri, să se organizeze şi să ducă lucrurile la bun sfârşit.
Copiii care au un tipar comportamental stabil au nevoie de un mediu stabil și sigur. Dacă sunt necesare schimbări, atunci explică-le ce efecte pot avea acestea asupra vieții lor și acordă-le suficient timp pentru a se obișnui. Au nevoie de ajutor pentru a-și exterioriza emoțiile, inclusiv mânia. De asemenea, trebuie să învețe să ia singuri decizii – ajută-i în acest sens, oferindu-le timpuriu diverse opțiuni.
Copiii cu un tipar comportamental conştiincios au nevoie de timp pentru a face muncă de calitate, şi nu trebuie forţaţi. Trebuie să înveţe să dezvolte o toleranţă mai mare pentru situaţii conflictuale şi imperfecţiuni, nimeni nu are întotdeauna dreptate – nici ei.
Autor: Kulcsár Viktória, psiholog, trainer certificat
Sursa: Cartea ABC-ul Personalității
Dacă doreşti să afli mai multe sfaturi practice despre creşterea copiilor în funcţie de tiparul lor comportamental, îţi recomandăm cartea ABC-ul Personalităţii, care conține un capitol întreg despre acest subiect.