Dezvoltăm organizații prin oameni

Antreprenoriatul – un talent înnăscut sau dezvoltat?

12.10.2021 persolog 0
Antreprenoriatul – un talent înnăscut sau dezvoltat?

Societatea are nevoie de antreprenori ca tine

Cercetările recente au arătat că un procent mic, undeva la 5-10% dintre antreprenori s-au născut cu un talent antreprenorial. Restul de 90% nu au avut acest talent înnăscut, ci au muncit ca să dobândească calitățile antreprenoriale necesare. 

O persoană care se naște cu această calitate antreprenorială vede oportunități acolo unde cei mai mulți văd doar obstacole. De obicei este acea persoană care într-o piață ostilă, cum ar crede mulți, înființează companii de succes. Are abilități de a aduce oamenii laolaltă și de a crea o echipă puternică, pentru că prin natura ei adună oamenii în jurul lui. 

Dar chiar și oamenii care nu s-au născut neapărat cu aceste abilități reușesc să răzbească în lumea antreprenoriatului. Un astfel de antreprenor poate crește o companie cu ajutorul persoanelor pe care le cunoaște, poate crește o echipă bună într-o piață prietenoasă.

În oricare din cele două categorii te-ai afla, este bine să știi că mereu avem cu toții de învățat lucruri noi. Antreprenoriatul este un domeniu vast și este necesar mereu să fim la curent cu schimbările. Este important ca mereu să-ți explorezi talentul tău antreprenorial, să descoperi mai multe despre tine, echipa ta și business-ul tău. Este important să descoperi continuu ce talente, pasiuni și competențe ai și să descoperi cine ești cu adevărat în esența ta. Doar așa poți deveni un antreprenor fericit.

Societatea noastră are nevoie de antreprenori. Ei sunt factorii cheie în societatea de acum și cea din viitor. De ce? Deoarece progresul tehnologic este foarte prezent. Multe din joburile care existau acum câțiva ani nu mai sunt acum deoarece au fost înlocuite de inteligența artificială sau altele vor dispărea. De asemenea multe joburi noi vor apărea în viitor tot datorită acestui fenomen. În domeniul IT, cantitatea de informație se dublează tot la 2 ani, iar în medicină tot la 6 luni. Acest lucru înseamnă că ceea ce este practic astăzi va deveni probabil clasic sau chiar demodat în extrem de scurt timp.

Va fi nevoie de mai mulți oameni care să scrie programe, să construiască scanere, să dezvolte aplicații și să întrețină mașini, etc. Cu alte cuvinte, societatea are nevoie de un antreprenor ca tine. 

Datorită progresului tehnologic din ultimele decenii, și speranța de viață a oamenilor a crescut. Medicina a evoluat foarte mult, încât a impactat anii de viață ai oamenilor. În ultimii 50 de ani, speranța de viață a crescut de la 63 la 83 de ani. Asta înseamnă că oamenii vor avea mai mult timp în câmpul muncii și vor ieși la pensie mult mai târziu. Și acest fenomen influențează foarte mult antreprenoriatul. Schimbă cu totul perspectiva. Nu doar că ne ajută pe noi să creăm locuri noi de muncă, dar creăm și pentru noi. Vom contribui în societate prin asta. Ne vom simți împliniți prin asta, ne vom provoca și ne vom dezvolta talentele cât mai mult. 

Dacă vrei să devii antreprenor sau să te dezvolți în acest domeniu, studiază, citește. Descoperă mai mult despre tine, află despre pasiunile tale și dezvoltă-ți talentul antreprenorial! Societatea are nevoie de antreprenori ca tine.

Planificarea creativa a afacerii


Sursa: Planificarea creativă a afacerii - Paul Donders & Cias Ferreira

Comandă cartea aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole:

Leadership pe timp de criză – Partea 1

05/08/2020

Cum să gestionăm cele 4 faze ale crizei Toți suntem în aceeași barcă, care de altfel este o provocare pentru întreaga lume, și asta ne liniștește.  De asemenea, toți clienții ...Vezi mai mult

De unde vin eu?

18/06/2021

Ce pot învăța din trecutul meu? ”O persoană care nu își cunoaște, nu își acceptă și nu își îmbrățișează trecutul, nu se poate bucura de prezent și nu își poate ...Vezi mai mult

10 strategii pentru Time Management de succes (2)

12/07/2019

Seria continuă... (Prima parte a articolului o poți citi aici.) 6. Planifică-ți timpul liber În mod conștient, planifică-ți perioade de inactivitate. Pur și simplu un timp liber în care să ...Vezi mai mult

Livrăm în 1-2 zile. Comandă de minim 299 lei și ai transport GRATUIT! Oferim suport pe chat sau la nr. 0747222521 Refuză